Am lipsit mult, dar există o explicație plauzibilă. Știi că anul acesta am terminat facultatea de Chimie din cadrul Universității Politehnica, iar asta presupune o licență. Nu este deloc ușor să termini o facultate fără a avea nicio restanță (ba mai mult, o medie bună), dar să și muncești în același timp. Mulți ar spune "Hai frate, pe bune? Ce muncă? Scrii pe un blog despre cosmetice, te pozezi și machiezi."
O zi normală din viața mea presupune mersul la facultate cel puțin 6 ore, evenimente, timp dedicat pentru scrierea articolelor, sedințe foto, dar și realizarea machiajelor pentru cliente. Viața mea este una agitată, iar eu iubesc asta.
Parcă ieri am ajuns în București și plângeam pentru că nu îmi plăcea deloc. Deși sunt o fire energică, Bucureștiul este un loc prea agitat pentru mine și uneori mă obosește. Astăzi realizez că au trecut 4 ani în care am evoluat pe toate planurile.
Dacă în primii doi ani și jumătate am luat bursă, în următorii am realizat că facultatea (secția controlul și expertiza produselor alimentare) nu mă va ajuta atât de mult, așa că am stabilit că jobul meu este prioritatea nr. 1. Cu toate acestea, întotdeauna am fost o fire ambițioasă și niciodată nu am învățat doar pentru un cinci (deși acum realizez că nu are importanță). Ultimul an a fost unul dificil, deoarece am muncit mult și a trebuit să fac o licență pe care, bineînțeles că am lăsat-o pe ultima sută de metri. În ultimele două săptămâni nu am mai știut de mamă, tată, frate sau prieteni. Am fost doar eu, laptopul meu și Tica. Doar ea mă putea înțelege.
Sunt tare mândră că am reușit să termin lucrarea de licență (140 pagini, ha!) și că, pe lângă asta am machiat zeci de cliente și am mers la job-uri. Deși am alergat ca o nebună de colo-colo, am dormit 1-2 ore/noapte, ei bine, am terminat cu brio.
Probabil că te întrebi ce caut eu la Politehnică, facultatea de Chimie. Aici urmează partea frumoasă. Săptămâna viitoare mă voi înscrie la master ce poartă numele de Produse Farmaceutice și Cosmetice. Am planuri mărețe despre care nu vreau să vorbesc până nu voi reuși să le pun în aplicare. Până atunci, vreau iți povestesc despre absolvire.
M-am trezit, iar cum eu îmbin utilul cu plăcutul, am machiat 2 fete, apoi am fugit spre București. O întârziată și jumătate (ca de obicei), dar am ajuns spre surprinderea mea la timp.
Aparent, al meu frate nu a putut fi alături de mine. Motivul? Practică la Ochiuri, că doar peste 2 ani ma voi lăuda cu un ofițer blond și frumos.
Cu o seară înainte primesc un mesaj kilometric de la el în care își cerea scuze că nu-mi va putea fi alături, că este extrem de mândru și fericit că are o soră ca mine. Zău că m-am topit toată și mi-a curs o lacrimă. Habar nu aveam ce urma să se întâmple.
Eram aproape de Sala Palatului. Grăbită, ca de obicei, fiindcă deja întârziasem. La un moment dat, cineva mă prinde de mână. Deja mă luase o stare de nervi. Cine puii mei mă oprește? Eu am întârziat!
"Nu puteam lipsi de la un eveniment atât de important pentru tine, pentru familia noastră. Te iubesc!" Da, mă! Cu ghiozdanul în spate și cu 5 trandafiri colorați (patru mai mici care reprezintă cei 4 ani de facultate și unul mare - viitorul meu) m-a luat în brațe și m-a pupat.
În secunda următoare am crezut că voi leșina de fericire. De ce? Pentru că pentru mine întotdeauna a fost și va rămâne "cel mic". A făcut cerere pentru a putea pleca două zile, a venit cu trenul în București doar ca să fie alături de mine. Ce pot să-mi doresc mai mult?
Dacă ar fi să aleg dintre toți banii din lume și o familie unită, fericită, dar modestă, cu siguranță aș alege a doua variantă.
Acum am de gând să revin la lucruri importante. Am filmat deja primul clip. Trebuie să îl editez, apoi să îl urc pe Youtube. Am multe planuri pentru vara asta și te asigur că vei învăța lucruri utile. Dacă ai recomandări pentru mine, tell me! Promit că le voi lua în calcul.
