New Shein Wishlist: Rose Quartz & Serenity

Dacă în 2015 culoarea anului a fost marsala, preferata mea, anul acesta avem - pentru prima dată în istorie - două culori. Este vorba despre Rose Quartz și Serenity. Pentru că trăim într-o continuă alergătură, stresul ajungând la cote înalte, institutul Pantone a explicat că aceste două culori reprezintă sentimentul de liniște interioară, o stare de bine. Acestea se pot purta separat sau împreună.


    Astfel, prima postare pe anul acesta în materie de fashion este un wishlist SheIn în care vă prezint hăinuțele mele preferate în aceste două culori.
Dacă vreți să aflați detalii precum prețul și mărimi, click pe fotografia care vă interesează.

  ROSE QUARTZ
















SERENITY



















Ce părere aveți? Vă plac culorile anului 2016?
 V-a atras atenția ceva în mod deosebit?


Retrospectiva 2015

Timpul trece extrem de repede, iar asta o ştim cu toţii. Parcă ieri scriam retrospectiva anului 2014, iar acum suntem deja la jumătatea lunii ianuarie 2016.
Ca în fiecare an, prima mea postare este şi de data aceasta retrospectiva anului 2015. 



A fost un an plin în care am participat la evenimente importante, am machiat la show-uri de modă, am avut weekend-uri pline în care am machiat câte 10-12 fete/zi, am cunoscut persoane noi cu care am colaborat extrem de frumos şi, cel mai important, am realizat primele clipuri pe youtube. În timp ce strângeam materialul pentru articolul acesta, mi-am dat seama că anul acesta am realizat multe outfit-uri în comparaţie cu anii trecuţi. Să le luăm pe rând, zic.

În ianuarie, am participat la prima ediţie Beauty Swap by Beauty Barometer, am luat contact cu noile produse Lioele şi v-am vorbit despre gama multiperformantă de la Ivatherm.



În februarie v-am arătat primul outfit, Denim and Chiffon Combination, iar apoi am luat parte la evenimentul lui Kleo (#kelo4yearblogiversary).




În martie am fost partener media Cosmobeauty 2015 şi v-am dat 5 motive pentru care trebuie să veniţi la Cosmobeauty. În aceeaşi lună v-am arătat ce cumpărături am făcut eu de la târg.
Tot atunci v-am prezentat un nou outfit "Let me go" şi am făcut review-uri pentru produsele Lioele.
De asemenea, am machiat alături de dragul meu trainer, Nick Barna, pe care îl iubesc şi îl respect enorm, la prezentarea de modă a Irinei Marinescu. Luna am încheiat-o participând la evenimentul 
Anastasia Beverly Hills.







În aprilie am realizat shooting-ul Keep Glam & Rock On, v-am arătat produsele cumpărate în martie de la brand-uri precum Kiko, Inglot, BhCosmetics şi Catrice şi v-am vorbit despre uleiul meu preferat de păr, Mastic Oil, dar și despre  SKINCODE ESSENTIALS - Crema antirid energizanta 24H.
În aceeași lună v-am arătat cât de harnică sunt așa că am păstrat în final cel mai performant aspirator Philips, prin campania BuzzStore. De asemenea,  am început frumoasa colaborare cu echipa Keune România care pe parcursul anului 2015 a avut grijă de părul meu. Articolul il găsiți aici.
La sfârșitul lunii a avut loc festivitatea de premiere Dalles Go, unde am primit diploma pentru absolvirea cursului de make-up, modulul avansați. În aceeași zi am aflat că am fost admisă la Școala de Beauty Blogging by L'Oreal Paris.












       Astfel, luna mai am dedicat-o articolelor pentru Școala de Beauty Blogging. Primul articol a fost She makes me dream about the 70's, un articol tare drag mie.
Cea de-a doua temă a fost un tutorial în care am realizat un machiaj în funcție de fenotipul personal. Da, este vorba despre primul meu tutorial pe care îl găsiți aici.
Cel de-a doilea clip realizat a fost un review al uleiului L'Oreal Extraordinar Nutri Gold
În ultimul articol am realizat 3 look-uri diferite adoptate de mine în funcție de evenimentul la care particip.
În aceeasi lună am machiat pentru GR România la deschiderea Mega Mall-ului, experiență despre care am scris aici. La finalul lunii am participat în calitate de blogger oficial la Digital Divas 2015, iar în colaborare cu Light and Deja Vu am realizat un nou outfit tare feminin.










Luna iunie începe cu cea de-a doua ediție Beauty Swap by Beauty Barometer, apoi continuă cu Beauty Bloggers Summer Party powered by COTY.
V-am prezentat un nou outfit și am împărtășit impresiile legate de experiența la Școala de Beauty Blogging, iar la finalul lunii am vizitat din nou echipa Keune pentru  a-mi schimba culoarea părului.

Cu Mirela Vescan, make-up artist oficial Rimmel London, Iguanitza, Ioana, Adela și Anda.



În iulie am machiat alături de Adela, Lucia și Maria la Fashion Gala. Acesta este  un eveniment marca Chaboo Club&Pool & Alin Gălăţescu, cunoscutul analist de modă şi managerul AVANPREMIERE, cel mai important eveniment multi-brand al modei autohtone.
Mi-am dat examenul de acreditare la Dalles Go, apoi am fugit in vacanță și am pozat pentru voi un outfit time to relax.












August a fost luna outfit-urilor. Astfel, v-am arătat cum să purtați jeansii boyfriend, urmând apoi  White Half Sleeve Backless Vintage Print Tassel Dress. Am început o frumoasă colaborare cu Deichmann și am realizat un outfit Back to School.








În septembrie am participat la cea de-a treia ediție a evenimentului Beauty Swap by Beauty Barometer, v-am arătat cum să purtați o cămașă în carouri și v-am invitat la Cosmetics Beauty Hair 2015 unde am machiat și anul acesta pentru Golden Rose România.




În octombrie, mi-am facut curaj și în colaborare cu Oriflame am realizat un nou tutorial de machiaj, apoi am realizat un nou outfit Fringe Vest. V-am arătat care sunt tendințele toamnă/iarnă 2015-2016 de la DeichmannAm participat la cea de-a cincea aniversare FMWG, dar si la evenimentul organizat de laboratoarele Thea care a demarat campania  România fără acnee, Alexandra Ungureanu fiind imaginea acesteia. Am realizat un nou tutorial de machiaj în colaborare cu Golden Rose, iar în cele din urmă, am fugit cu fetele la munte unde am realizat un shooting tare drag mie.
O postare care nu are legatură cu domeniul meu, dar plină de încărcătură emoțională am scris la finalul lunii și anume "Pentru tine ce contează cu adevărat?"















În noiembrie v-am prezentat outfitul Lady in red, mi-am pus extensii de gene la Lucia Iacob și am început cursul de machiaj The Nest, trainer fiind Marian Tănase, un om extraordinar, de o modestie rară și cu un simț al umorului extrem de dezvoltat.





În ultima lună din an am fost partener media Dichisar by Breslo. În prima sâmbătă din ultima lună a anului am mers la December Beauty Bloggers meeting, un eveniment în cadrul căruia am descoperit noutățile în materie de beauty despre care vă voi scrie anul acesta pe blog.
Tot in decembrie am machiat-o pe Ela Navrea pentru ELLE STYLE AWARDS 2015.
În ultima postare  v-am prezentat 3 ținute în tendințe pentru noaptea de Revelion.






În final, aș vrea să mulțumesc tuturor clientelor mele care s-au lăsat pe mâna mea și care au revenit de fiecare dată la mine cu drag. A fost un an plin în care am realizat peste 200 de machiaje, iar eu nu pot decât să vă mulțumesc! O parte din machiajele realizate in 2015 le găsiți aici.

Cam acesta a fost anul meu. Cum au fost anii trecuți puteți citi articolele dând click pe RETROSPECTIVĂ2013 și RETROSPECTIVĂ 2014..

Anul acesta imi doresc să mă axez pe clipuri video și pe articole de calitate. Dacă doriți să vedeți ceva anume pe blogul meu, let me know. Vă mulțumesc din suflet celor care mă urmăriți!
P.s. Termin cu sesiunea și mă apuc de treaba cum trebuie, promit!