Retrospectiva 2013

Sfârşitul anului 2013 se apropie cu paşi repezi, aşa că a venit momentul in care trebuie să vedem dacă am realizat ceea ce ne-am propus la inceputul acestuia.




In ceea ce mă priveşte, la inceputul acestui an, mai exact in februarie, blogul meu a implinit 2 ani. In curând, se implinesc 3 ani de la existenţa acestuia, timp in care mi-ar fi placut să il duc la un nivel mult mai inalt.
Insă niciodata nu-i prea tarziu, asa-i? 
Anul acesta am realizat câteva lucruri importante. Am colaborat cu cei de la Art of image, care mi-au oferit un shooting pe cinste:



Mi-am schimbat nuanţa părului de la blond la roz şi v-am arătat şi vouă pas cu pas cum să faceţi asta ( click aici). Apoi m-am plictisit şi l-am vrut rosu.Zis şi făcut cu ajutorul nuantatorului de la Movie Colors.



Am inceput colaborarea cu Lucian Ionescu, un tânăr fotograf cu care m-am inţeles de minune incă din prima clipă. Impreună am ales modelele şi fiecare shooting a avut o temă anume. Eu m-am ocupat de machiajul, ţinuta şi coafura modelelor. 
Am inceput cu Mădălina, o adevarată lady with attitude. Glam rock s-a numit urmatorul shooting la care am lucrat tot cu această minunată fată.




Felicia este mysterious girl :


Iar la polul opus se află Alexandra, a pure and innocent soul.



In ultimul shooting, modelul sunt chiar eu. De abia acum am descoperit că nu v-am arătat acest shooting pe blog (doar pe pagina de facebook). My bad. 



Aici tot eu sunt, de data aceasta " behind the scenes"



Am avut ocazia să particip la evenimente unde am cunoscut persoane pe care le ştiam doar din mediul online. Am mers la Kleo's three years blogiversary, dar şi la lansarea serului dr. eyebrow by Elis Teodorescu unde le-am cunoscut pe bloggeriţele: AnaKleoGia, Ana Maria Tatucu de la Beauty Barometer,  Andreea Filip, Anne de la Lola's box, Mirela Niculai,  Alina Stan de la Mychiclifestyle, Irina,  Maya , Jully Bucovanu, Dana dar şi cititoare precum Flory si Tone Monica ( foarte dragi mie).
Am fost prezentă şi la prima editie a festivalului de machiaj Make-up Fest 2013,  unde am avut ocazia să stau la o cafea cu Iuliana de la beautybyjules şi să o cunosc pe LadyDivine. De asemenea, am intalnit make-up artisti precum Alexandru Abagiu, Mirela Vescan, Mirela Paduraru.




Am introdus 2 rubrici noi pe blog "Guest post" si "Outfits".
Am colaborat cu mult mai multe firme decat in 2012 şi am cunoscut oameni serioşi.
Numărul clientelor a crescut considerabil, ceea ce ma bucură enorm. O parte din machiaje(mai multe găsiţaici):



V-am prezentat 3 tutorialebrown smokey eyes, ocean blue makeup şi nu in cele din urmă, v-am arătat cum se realizează un machiaj Twiggy anii 60.


Alte machiaje:

Ah, am uitat! ..2013 a fost anul in care am aflat că trebuie sa port ochelari:


Parcă nu-i chiar atat de rău, aşa-i ?!
Cam asta am făcut eu in 2013. 

Imi doresc pentru 2014:
-să imi aduc blogul la un alt nivel, să cunosc mult mai multe bloggeriţe, oameni noi şi frumoşi cu aceeaşi pasiune ca a mea.
- Să continui colaborarea cu Lucian şi să realizăm cat mai multe shooting-uri impreună.
-Să realizez mai multe tutoriale şi să vă surprind cum pot eu mai bine.

Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi anul acesta. 
Aştept cu mare drag câteva sfaturi din partea voastră. Ce aţi vrea să vedeţi pe blog in 2014? Ce aşteptări aveţi de la mine?








5 comments

  1. te sarut , sa ai un Craciun fericit si tot ce iti doresti sa ti se indeplineasca!

    ReplyDelete
  2. Multumesc la fel, draga Monica! Te pup cu drag. Sarbatori fericite!

    ReplyDelete
  3. Mult Succes in ceea ce iti propui.. si mult noroc.
    Pupici:*

    ReplyDelete
  4. Felicitari si bafta pentru anul 2014!
    xoxo

    ReplyDelete
  5. Ce an plin ai avuuut, niste poze tare frumusele!

    http://allaboutmakeupandbeauty.wordpress.com/

    ReplyDelete

Comentariul tau inseamna enorm pentru mine.Te astept si data viitoare. Multumesc!