Sabon a lansat noua colectie de Craciun in editie limitata

Dacă mă urmăriți constant pe instagram (dacă nu, follow me - alina.barbu), știți că săptămâna trecută am luat parte la lansarea noii colecții de Crăciun de la Sabon, într-un cadru absolut minunat. La Palatul Noblesse, un loc în care nu ai cum să nu te simți special, Sabon a reușit să introducă presa, vedete, bloggeri, influenceri în atmosfera crăciunistică cu ajutorul aromelor speciale ale produselor lansate în colecție limitată.




MC-ul evenimentului, Anca Serea,i-a invitat pe participanți să descopere comorile pe care Sabon le-a pregătit cu ocazia noii colecții.

”Ne-am dorit ca întreaga colecție de Crăciun să se focuseze pe ideea de magie, de frumusește interioară pe care dorim să o evidențiem. Fiecare dintre noi are un spark, o lumină, ca o comoară pe care deseori o ascundem, tocmai de aceea, ne dorim ca prin ceea ce facem zi de zi, să ajutăm frumusețea să vorbească și să atingă orice inimă. Pentru această colecție, Shiny Spice a fost hero product-ul conceput pentru a o înnobila,dezvăluind misterul și feminitatea. Este o colecție care, în primul rând, ne reprezintă și la care ținem foarte mult.” a spus Adina Lupașcu, Network Manager Sabon.







În exclusivitate pentru acest sezon festiv al anului, SABON a lansat produsele sale cele mai vândute, acum cu un design special, în ediție limitată. Exfoliantul de corp, Loțiunea de Corp, Ulei de duș, Unt de mâini, Bulgăre Mineral, SăpunSolid, Aromă de cameră, Lumânare parfumată, Odorizant pentru mașină, gentuțe pentru cosmetice, sunt disponibile pe www.sabon.ro, dar și în magazine unde atmosfera de ”InnerLight” este gata să te cucerească de la prima aromă.


Voi folosiți produse Sabon?


5 produse preferate de la NYX Professional Makeup

Au trecut aproape 9 ani de când lucrez ca make-up artist, dar și de când am dat drumul acestui blog de beauty. În tot acest timp, pasiunea pentru machiaj m-a determinat să fiu însetată de tot ce înseamnă noutăți de beauty, produse de machiaj atât high-end, cât și drugstore. Iubesc să testez formule noi și să povestesc mai departe vouă, celor care vă doriți să aflați mai multe lucruri despre anumite produse. Astăzi, în timp ce mă uitam pe Notino, am văzut sute de produse cu 20% reducere la anumite branduri dacă se folosește codul BRAND20RO și cu livrare gratuită. Pe lista interminabilă pe care am văzut multe produse de machiaj de la Nyx, produse pe care eu le-am folosit, alte produse pe care le folosesc în prezent, așa că m-am gândit să vă prezint produsele mele preferate de la acest brand. 



Este un produs care te ajută să creezi sprânceana perfectă. Este un gel pigmentat, rezistent la apă cu ajutorul căruia poți trasa fire pentru un efect natural. Este disponibil în 5 nuanțe, iar pe Notino îl găsiți la prețul de doar 33 ron ( cu reducerea de 20% îl puteți achiziționa la 26,4 ron.) Produsul trebuie aplicat cu o pensulă unghiulară, pentru a obține un rezultat bun.
P.s. După fiecare folosire, închideți foarte bine căpăcelul, pentru a nu se usca produsul. 




Rămânem tot la capitolul sprâncene, așa că următoarea recomandare este gelul transparent. Cu ajutorul acestuia poți fixa firele rebele. Pentru mine reprezintă un produs indispensabil din kitul meu de make-up artist. Îl pot folosi la ședințe foto, atunci când îmi doresc să fixez firele de păr în sus, pentru un look rebel. Prețul este 34 ron, iar cu reducere îl puteți achiziționa la 27 ron.)


3. NYX Professional Makeup Mineral Finishing Powder





Am folosit multă vreme pudra aceasta minerală. Mi-a plăcut mult pentru că matifiază și ține sebumul sub control destul de bine, fără să încarce tenul, să dea aspectul acela cakey ( asta dacă o aplicăm puțin câte puțin, prin tapotare). Raportul calitate/preț este unul bun.  Prețul pe Notino este 47 ron, însă cu reducerea de 20% o puteți lua la un preț absolut bun. Eu zic că este un produs care merită încercat. 


4.   NYX Professional Makeup Wonder Pencil

Creionul corector într-o nuanță de nude superb este un must pentru oricine. De ce spun asta? Ei bine, îl puteți folosi pe linia apei pentru a da un efect de mărire a ochilor. De asemenea, atunci când folosiți un ruj într-o nuanță puternică, îl puteți aplica la colțurile gurii și apoi îl estompați în piele, pentru a da senzația de buze perfect conturate. Îl puteti pune si pe pleaopă ca bază de machiaj, apoi întins foarte bine cu degetul și fixat cu pudră sau fard. Este multifuncțional, iar prețul este de doar 26 ron. Cu reducere, îl achiziționați la doar 20 ron. 


5. NYX Professional Makeup Glitter Goals




Multe dintre voi mă întrebați ce ați putea folosi pentru ca glitterul să stea, să nu curgă pe față. Ei bine, răspunsul este aici. Acest produs este o bază pentru sclipici/pigmenți. Astfel, produsul aplicat peste acest primer rămâne intact până la demachiere, dacă îl folosiți corespunzător. Nu puneți mult produs, căci riscați ca glitter-ul să se strângă. Aplicați puțin produs pe mână, apoi aplicați cu o pensulă plată din păr artificial pe pleoapă într-un strat foarte subțire. Ulterior, aplicați glitter. 
Prețul este 43 ron. Îl puteți lua săptămâna aceasta cu doar 34,4 ron.



Acestea sunt produsele de la Nyx pe care eu le-am folosit și de care am fost extrem de încântată. Găsiți însă o multitudine de reduceri pe Notino la multe branduri, așa că eu zic să aruncați o privire. Nu uitați că transportul este gratuit!




Yves Rocher a lansat o noua colectie de parfumuri

Dacă mă urmăriți pe instagram (dacă nu, follow me - alina.barbu) ați văzut că am fost la evenimentul de lansare a unor noi parfumuri Yves Rocher, într-un loc de poveste - The Wedding House. Pe lângă faptul că Yves Rocher este un brand drag mie datorită faptului că aceștia pun foarte mult preț pe protejarea naturii, modul în care s-a desfășurat evenimentul a fost spectaculos. 


Sub mesajul Parfumul meu, povestea mea”, Yves Rocher și agenția Tuio au lansat o nouă colecție de parfumuri inspirate de legătura unică pe care fiecare dintre noi o are cu natura. Aceste parfumuri sunt 100% vegane și conțin cel puțin 87% ingrediente de origine naturală, provenite din sectoare sustenabile și controlate. Gama “La Collection Parfums” reprezintă momentele foarte personale, de evadare din cotidian. Deoarece fiecare parfum adună în el esențe surprinzătoare, ce te duc cu gândul la oranjerii nesfârșite, plaje însorite sau grădini orientale.



Pentru a dramatiza efectul pe care parfumurile le au asupra simțurilor și fanteziei noastre, fashion designer-ul M.Marquise și-a imaginat șase rochii spectaculoase, cu elemente decorative din flori și plante naturale. Ingredientele fiecărui parfum au fost cuprinse în modelul câte unei rochii și au devenit, pentru scurt timp, detaliile extrem de fine ale unor creații unice. Astfel, imersiunea în povestea preferată s-a transformat într-o experiență captivantă și la nivel vizual, nu doar olfactiv.




Astfel, pe site-ul oficial găsiți disponibile cele 6 parfumuri noi lansate la prețul de 229 ron. 
Cantitatea unui parfum este de 100 ml. Eu zic că-i un deal bun, având in vedere raportul cantitate/preț. Și că tot vorbeam mai sus despre respectul pe care îl port eu acestui brand datorită responsabilității de care dă față de mediul înconjurător, țin să vă anunț că parfumul are capacul fabricat din plastic reciclat, iar flaconul și ambalajul sunt complet reciclabile.

Dacă mergeți în magazin să le testați, să îmi spuneți și mie care este preferatul vostru. Eu nu mă pot decide între Plein Soleil și Sel D"Azur. Ambele îmi plac la nebunie :).


Bvlgari Splendida Tubereuse Mystique - un nou început pentru mine

Nu îmi vine să cred că scriu despre un parfum astăzi. Eu, cea care de 2 ani mă lupt cu mine, cu sistemul medical pentru a ajunge din nou să pot suporta parfumurile fără să mă afecteze, fără să am dureri la nivelul nasului și a feței. Dacă mă urmăriți în social media (facebook/instagram), știți că am suferit o a doua intervenție chirurgicală în urmă cu 3 luni pentru a scăpa de concha bullosa (știu că vă întrebați ce-i asta - ei bine, o fomațiune crescută care-mi obstrucționa respirația), deviație de sept și cornete hipertrofice. Nimeni nu mi-a garantat că după această operație pot suporta parfumul (fiind suspectă de  nevralgie de trigemen), dar totuși era o posibilitate. Nu credeam că mă mai pot împrieteni cu parfumul, după ce o lungă perioadă de timp mi-a fost dușmanul nr.1. 
Din fericire, lucrurile au început să se îmbunătățească. Nu am scăpat de dureri definitiv, însă am inceput ușor, ușor să suport parfumurile. Cum am descoperit asta?! Ei bine, a venit prima clientă la machiaj, care mirosea a parfum de la 1 km. Nu vă pot spune ce emoții am avut în momentul în care s-a așezat pe scaun. Atunci am descoperit că nu mă mai deranjează la fel de tare ca înainte. Eram atât de fericită, ca atunci când iei bacul sau când primești primul salariu. Apoi am început să îmi cumpăr un parfum de cameră. Din nou, nu m-a deranjat prea rău mirosul. Aveam o ușoară arsură la nivelul feței, însă nu aveam dureri insuportabile ca înainte. Ușor, ușor nu m-a mai deranjat parfumul clientelor mele, iar mie nu îmi venea să cred că sunt pe drumul cel bun.


Zilele trecute s-a lansat un nou parfum de la Bvlgari. Când a ajuns curierul la ușa mea, am avut emoții puternice. Nu știu de ce. Poate pentru că, pentru mine, în urmă cu ceva timp era doar un vis frumos să mai pot mirosi un parfum fără să mă afecteze. Poate eram atât de emoționată fiindcă asta însemna că lupta mea nu a fost în zadar. Că drumurile la ușa tuturor medicilor orl-iști și neurologi renumiți nu au fost în zadar. Că toate tratamentele și operațiile nu au fost degeaba. Că am refuzat să cred că așa voi rămâne pentru tot restul vieții (așa cum mi s-a mai spus). 



Nu m-am mai apropiat de un parfum de mai bine de 2 ani de zile. Fugeam de unul ca de dracu, pe românește. Ei bine, când am desfăcut parfumul Bvlgari Splendida Tubereuse Mystique și am avut curajul să îi simt mirosul, pentru mine s-a oprit lumea în loc. Nu exagerez. Lansarea acestui parfum reprezintă un nou început pentru mine. 

Dacă urmăriți blogul acesta de multă vreme, știți că atunci când vine vorba de parfumuri la mine este situația e albă sau neagră. Ori nu suport un parfum deloc, ori devin dependentă de el. Simt că mă caracterizează din toate punctele de vedere acest parfum. Este puternic și complex (fix așa ca mine).


Despre design nu cred că are sens să mai discutăm. Este extrem de elegant și prețios. Despre compoziția parfumului vă pot spune că vedeta acestui parfum este tuberoza, o plantă cu o aromă extrem de puternică, folosită în parfumerie pentru mirosul exotic pe care îl emană. Ca și note de vârf avem coacăze negre și davana. Ca amestecul să fie echilibrat, parfumierul Sophie Labbe a adăugat vanilie și smirnă.


V-am dat toate aceste detalii ca să vă faceți o idee, însă eu vă pot spune doar atât: dacă iubiți aromele dulci,  atunci BVLGARI  Splendida Tubereuse Mystique clar este pentru voi! Îl recomand să îl folosiți seara, la ocazii deosebite căci este un parfum puternic, persistent.




Top 3 produse pentru hidratare - toamna 2019

Încă nu îmi vine să cred că vara s-a terminat! Toamna a sosit și ea. Poate par ciudată pentru voi, însă mie imi place la nebunie trecerea aceasta de la un anotimp la altul. Vremea se schimbă ușor, trecem de la garderoba de vară la cea de toamnă, în magazine apar reduceri la îmbrăcăminte, la cosmetice. Că tot veni vorba despre reduceri, la Notino găsiți o ofertă specială aveți săptămâna aceasta o reducere de 20% la parfumuri, la produsele pentru îngrijirea tenului și a corpului, îngrijirea părului sau produse de make-up.
După o vară călduroasă, trebuie să acordăm atenție deosebită tenului și părului nostru. Acestea au nevoie de o îngrijire specială. Hidratare, hidratare și iar hidratare. Astfel, astăzi vă recomand câteva produse care nu ar trebui să lipsească din trusa oricărei femei.

Pentru început, vreau să fie foarte clar că tenul necesită îngrijire și hidratare înainte de aplicarea machiajului. Chiar dacă tenul este gras, zona de sub ochi necesită o îngrijire specială. Știu că majoritatea persoanelor care au tenul gras, nu hidratează zona de sub ochi. O greșeală foarte mare, fiindcă sub ochi nu avem glande care să secrete sebum, motiv pentru care acolo apar primele riduri. 
Astfel, vă recomand plasturii KORIKO SciBeauty cu acid hialuronic, extract de cedru atlantic pentru diminuarea cearcănelor și a pungilor de sub ochi (studiile au confirmat ameliorarea după 28 de zile de utilizare), extract de coroana regelui (rhodiola) - reduce pungile de sub ochi și ameliorează calitatea stratului subțire de piele, din zona ochilor, extras din flori de piatră (Portulaca) - pentru calmarea rapidă a tenului sensibil și diminuarea înroșirii și a senzației de strângere din jurul ochilor. 
Prețul este mai mult decât decent la doar 17 ron.

L’Oréal Paris Revitalift Filler - ser facial cu acid hialuronic este un must după o vară toridă. Imi plac produsele la fiole fiindcă am eu impresia că-s mai concentrate și acționează mai intens.



Estée Lauder Advanced Night Repair Serul luxos anti-rid pentru noapte Estee Lauder Advanced Night Repair reduce vizibil, în timpul somnului, toate semnele de îmbătrânire a tenului. Eficiența serului a fost testată și demonstrată în repetate rânduri. Prin formula sa specială, lasă tenul moale, radiant și întinerit. În plus, serul uniformizează nuanța pielii, o calmează și o regenerează. Este neparfumat și testat dermatologic și oftalmologic. Nu conține ulei și nu astupă porii. 


Toate aceste produse pe care vi le-am prezentat le puteți achiziona cu 20% reducere de pe Notino.ro. Nu-i așa că-i super fain? Pe site găsiți o mulțime de produse reduse! Să avem spor la cumpărături!

e